sâmbătă, 16 iunie 2012

Zbor spre regasire

Stau... Vreau ceva si nu stiu ce. Incerc sa ma trezesc din aceasta stare letargica. Privesc fotografiile unui prieten. Au un magnetism, ceva de speriat! Revin zilnic asupra lor. Ma atrag prin forta lor launtrica. Daca le neglijez, parca ma striga. Incerc sa inteleg ce a vrut fotograful sa transmita prin intermediul acestor imagini. Sigur a vrut sa transmita ceva! Altfel de ce mi-au acaparat gandurile si visele?

Un prieten! Ce usor imi este sa-l numesc prieten! Si totusi nu-l cunosc decat ca pe ... un prieten! Nu mi-l pot inchipui altfel. Sa-i spun amic, cunostinta, nuu! Simt ca este mai mult decat pot exprima aceste cuvinte!

Unde ramasesem? Aaa, la povestea fotografiilor prietenului. Mi-a spus chiar el : "fiecare fotografie are o poveste". O stiam si eu. La randul meu, fac si eu povesti din fotografiile mele...

Am obosit. Sau mi se pare mie? Las pe alta data povestile. Atipesc gandindu-ma la ele.

... Visez imagini... Ma obsedeaza daca pana si in vise imi apar!

O apa! Un lac cu apa limpede si linistita. Oglinda de clestar! Letargie. Deci aici este punctul de pornire?! Trebuie sa ma ridic si sa fac pasii! Spre ce?

Am gasit! Paraul! Da, paraul ce izvoraste din apa de clestar. Imi arata ca trebuie sa merg inainte. Asa cum el cauta fluviul sau marea, plecand in calatoria vietii lui. El are un tel... Dar eu? Ce aspiratii am? Trebuie sa gasesc raspunsul ! Neaparat! Paraul imi arata calea. Trebuie sa plec in calatoria cunoasterii insotita de undele lui zglobii. Sunt sigura ca ma va face sa-mi gasesc calea!

Ce frumoase sunt locurile pe unde trecem! Flori albastre! Sau mov? Sunt frumoase in lumina inserarii! Rasare luna. Nu o vad inca! Ne amageste cu razele ei raspandind lumini si umbre printre siluetele copacilor. Nu vedeam padurea din cauza copacilor! Padurea magica a copilariei! Da! Mi-o amintesc! Cum de nu mi-am dat seama?! Totul se leaga! Apa, padurea, soarele si luna! De unde a stiut, oare?! E un magician? E vrajitorul din Oz! Da! Acum inteleg! De aceea am eu vise albastre si ganduri verzi! Nu v-am spus? Am descoperit ca iubesc culorile! Rosu, Verde, Albastru, Galben si Violet! Iubesc curcubeul sufletului meu! Sah! Nu-i Mat! Alb-negru! Negru-alb! Daa... inteleg! Vrajitorul din L., iubeste aceste culori! Vrea sa imi arate ca sunt frumoase! E impresionat de Verde! Verde- verde, Verde- crud, Verde- negru, Verde- pur!

Gasesc sovaind poteca. De unde vine si unde duce? Poteca spre ce? Oare ce caut?!

Paraul m-asteapta domolindu-si apele. Am ajuns, oare? Nu! E doar un lant. De apa!

Paraul imi sopteste: "Hai! Ai curajul! Fa-o! Descatuseaza-te! E usor, chiar daca uneori pare greu! Uite, eu o fac!"

Cascada! Apa de aur, stropi de argint! Tonuri de lumina!

Lumina?! Credinta!

Oare cine sunt eu?!!!

Iti vei aminti de mine? Existenta mea e oare, efemera? Cu ce scop am plecat in aceasta calatorie? Trebuie sa aflu! Trebuie sa stiu! Cine sunt eu?

Paraule! Ma auzi? Ajuta-ma!

Vrajitorule! Da-mi un indiciu! Nu ma lasa acum! M-am ratacit... in ganduri si intrebari. Vreau raspunsul!

Caut lumina! Ma lupt cu intunericul din mine.

Iti amintesti?

Lupt pentru lumina! Caut lumina! Vreau lumina!

Deschid poarta. Trebuie sa pasesc dincolo, spre alt nivel. Spre urmatorul! Nu trebuie sa ma uit inapoi.

Da... Inteleg Vrajitorule soapta ta! Trebuie sa-mi deschid inima! Sufletul! Sa vad frumusetea! Sa ating fericirea! Trebuie sa imi depasesc limitele! Ca si eroul meu, paraul! A rupt zagazurile si acum zburda zglobiu peste vai, in drumul lui spre mare.

Dar drumul meu? Catre ce sau catre cine duce?

Paraule! Asteapta-ma!

Alerg!

Vai! Poteca se bifurca in doua carari! Ce ma fac? Una-i de iarba, verde. Una-i de praf, gri. Pe care s-o aleg?

Imi place sa merg desculta prin praf!

Dar imi place sa merg desculta si prin iarba!

Grea incercare... Ce cale sa aleg?

Daca vine furtuna ma va ajuta prietenul meu, paraul... E singura certitudine!

Daca ploua, praful va deveni noroi.

Daca ploua, lacrimile ingerilor se vor adaposti in firele ierbii.

O iau prin iarba?!
Pasesc prin iarba incarcata de picaturi de roua.
Fericirea incepe cu o picatura! Trebuie sa ma las sa fiu fericita! Trebuie sa fiu fericita!

Aleg Verde!

Iuhuuu!!! Am ales singura calea! De mult timp nu am mai facut-o! Dar am mai facut-o vreodata? Nu mai conteaza! Important e ca am ales! Singura! Am avut curajul!

Acum imi iau puterea din forta apei. Si a vantului!

Daaaa!!!

Zbooorr!!!

Ma invartesc intr-un dans ametitor cu Phoenix! Spre soare! Spre lumina!

Imi las sufletul sa vada lumina!

Da! Voi vedea lumina! Si pasinea!

Voi cunoaste totul : apa si foc, inger si demon, iubirea imposibila, pasiunea dusa la extrem! Fara limite! Ma voi regasi!

Vrajitorule! Ma auzi? Iti amintesti de mine?

Am ajuns!

Ma vezi?

Sunt EU!

marți, 13 martie 2012

luni, 20 iunie 2011

Salonul National de Fotografie Turistica editia a XIII-a

PREMIUL PUBLICULUI

Caiacisti in lumina inserarii








Salonul National de Fotografie Turistica

Fotografiile mele, ajunse in finala :

Sectiunea : Satul - vatra a identitatii

Nuntasi maramureseni





Sectiunea : Memorii urbane



Cazinoul din Constanta










Sectiunea : Lumini si umbre




Caiacisti in lumina inserarii










Sectiunea : Oamenii muntilor :

Muntean





Batranete haine grele ...
















luni, 3 ianuarie 2011

Poveste de iarna






Acum trei ani, in preajma sarbatorilor de iarna, am cunoscut intamplator, prin intermediul unui joc online pe internet, doi baieti din Cavnic, Maramures. Tot ceea ce stiam la timpul respectiv despre aceasta localitate, era amplasarea geografica si faptul ca in zona sunt exploatari miniere.
Sincera sa fiu, credeam ca cei doi baieti - Andrei si George - fiind niste pusti de 18 ani, la timpul respectiv, sunt superficiali ca majoritatea celor de varsta lor. Mare greseala! Realitatea mi-a demonstrat cat de mult m-am inselat si ca nu trebuie niciodata sa generalizam calitatile sau defectele unei generatii dupa cele ale unui singur individ. Am fost foarte placut surprinsa sa descopar doi tineri inteligenti, muncitori, maturi in gandire si foarte educati. Convenisem inca de la inceput sa mi se adreseze pe nume. Cu toate ca o faceau, bunul simt si "cei sapte ani de acasa", s-au simtit intotdeauna in respectul care razbatea din conversatiile pe care le aveau cu mine, o femeie matura, de aceeasi varsta cu parintii lor.
M-a mai frapat un aspect la cei doi baieti. Cerandu-le detalii despre localitatea natala, i-am descoperit foarte entuziasmati si mandri de originile lor. Au fost parca, intr-o continua intrecere, care mai de care, sa imi prezinte cat mai frumos locurile, oamenii si obiceiurile de pe la ei. Atata dragoste de locurile natale nu am intalnit foarte des si mai ales nu la tineri. Tot ceea ce mi-au povestit si mi-au aratat prin fotografii m-au facut sa imi doresc foarte mult sa vizitez acele locuri . Sa vad, pe viu, Creasta Cocosului, sa vad portul popular , datinile si obiceiurile de iarna, dar mai ales sa cunosc oamenii mandri care traiesc pe acel taram mirific. Pentru ca asa mi l-au prezentat Andrei si George, ca pe o Tara de dor si doina.
Am reusit sa ajung acolo in primavara urmatoare si m-am convins ca cei doi prieteni ai mei au avut intru totul, dreptate.
Cel mai mult m-au impresionat oamenii locului. Adevarati romani!
Apoi m-au impresionat superbele peisaje cum numai acolo se pot vedea. O splendoare!
Am regretat foarte mult ca nu am ajuns in Cavnic in preajma Craciunului.
In Cavnic se pastreaza obiceiuri stramosesti de o frumusete extraordinara. Unul din ele este Colindul Brondosilor din Ajunul Craciunului.
Colindatorii traditionali au un alt chip in Cavnic, orasul in care Obiceiul Brondosilor a ramas viu inca de acum cateva sute de ani. Cu opinci in picioare, cu nadragii si camasa alba a straiului traditional, tinerii ies pe ulite, impodobiti cu ciucuri si panglici viu colorate, pentru a colinda si a alunga spriritele rele din sat. Ceea ce frapeaza sunt zecile de talangi si clopotei care sunt prinsi pe costume si fetele acoperite cu masti mari, confectionate din piei de oaie, la care sunt prinse limbi lungi si rosii. Legenda Brondosilor spune ca acestia au salvat orasul , cu sute de ani in urma, de invazia hoardelor tatare. Localnicii povestesc cu multa mandrie, cum, folosind inspaimantatoarea costumatie a Brondosilor si zgomotul asurzitor facut de zecile de talangi, au reusit sa ii sperie pe tatarii invadatori si sa-i alunge de pe aceste meleaguri.
In 1717, tatarii au ajuns pana in apropierea unui loc din sat numit "Stalpul Tatarului", hotarand sa innopteze acolo. Satenii au hotarat sa lupte cu toate fortele impotriva lor, in ciuda faptului ca erau depasiti numeric . Si cum o veche zicala spune ca "Codrul e frate cu romanul", satenii au taiat brazii, golindu-le trunchiurile si facandu-si tevi de "puscat" cu carbid - acest obicei inca se practica de Paste- au facut focuri mari, apoi imbracati in Brondosi au navalit noaptea, in tipete, bubuituri ca de tun si zgomote de talangi asurzitoare, peste tabara tatarilor.Acestia au fost atat de infricosati de aratarile zgomotoase incat au fugit care incotro a vazut si l-au purtat picioarele. Asa au scapat romanii din Cavnic de invazia tatara. Si de-alungul veacurilor au pastrat aceasta traditie, imbinata cu sarbatoarile crestine, ca aducere aminte generatiilor tinere, ca o mana de oameni mandri, destoinici si inventivi au tinut piept unei armate invadatoare.
Mentionez ca fotografiile pe care le-am folosit aici nu-mi apartin, ele mi-au parvenit prin intermediul unuia din prietenii mei de la Cavnic.

miercuri, 6 octombrie 2010

Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...