Salonul National de Fotografie Turistica editia a XIII-a

PREMIUL PUBLICULUI

Caiacisti in lumina inserarii

Salonul National de Fotografie Turistica

Fotografiile mele, ajunse in finala :

Sectiunea : Satul - vatra a identitatii

Nuntasi maramureseni





Sectiunea : Memorii urbane



Cazinoul din Constanta

Sectiunea : Lumini si umbre

Caiacisti in lumina inserarii

Sectiunea : Oamenii muntilor :

Muntean

Batranete haine grele ...

Flori pentru o "Floare de Cires"

Poveste de iarna

Acum trei ani, in preajma sarbatorilor de iarna, am cunoscut intamplator, prin intermediul unui joc online pe internet, doi baieti din Cavnic, Maramures. Tot ceea ce stiam la timpul respectiv despre aceasta localitate, era amplasarea geografica si faptul ca in zona sunt exploatari miniere.

Sincera sa fiu, credeam ca cei doi baieti - Andrei si George - fiind niste pusti de 18 ani, la timpul respectiv, sunt superficiali ca majoritatea celor de varsta lor. Mare greseala! Realitatea mi-a demonstrat cat de mult m-am inselat si ca nu trebuie niciodata sa generalizam calitatile sau defectele unei generatii dupa cele ale unui singur individ. Am fost foarte placut surprinsa sa descopar doi tineri inteligenti, muncitori, maturi in gandire si foarte educati. Convenisem inca de la inceput sa mi se adreseze pe nume. Cu toate ca o faceau, bunul simt si "cei sapte ani de acasa", s-au simtit intotdeauna in respectul care razbatea din conversatiile pe care le aveau cu mine, o femeie matura, de aceeasi varsta cu parintii lor.

M-a mai frapat un aspect la cei doi baieti. Cerandu-le detalii despre localitatea natala, i-am descoperit foarte entuziasmati si mandri de originile lor. Au fost parca, intr-o continua intrecere, care mai de care, sa imi prezinte cat mai frumos locurile, oamenii si obiceiurile de pe la ei. Atata dragoste de locurile natale nu am intalnit foarte des si mai ales nu la tineri. Tot ceea ce mi-au povestit si mi-au aratat prin fotografii m-au facut sa imi doresc foarte mult sa vizitez acele locuri . Sa vad, pe viu, Creasta Cocosului, sa vad portul popular , datinile si obiceiurile de iarna, dar mai ales sa cunosc oamenii mandri care traiesc pe acel taram mirific. Pentru ca asa mi l-au prezentat Andrei si George, ca pe o Tara de dor si doina.

Am reusit sa ajung acolo in primavara urmatoare si m-am convins ca cei doi prieteni ai mei au avut intru totul, dreptate.

Cel mai mult m-au impresionat oamenii locului. Adevarati romani!

Apoi m-au impresionat superbele peisaje cum numai acolo se pot vedea. O splendoare!

Am regretat foarte mult ca nu am ajuns in Cavnic in preajma Craciunului.

In Cavnic se pastreaza obiceiuri stramosesti de o frumusete extraordinara. Unul din ele este Colindul Brondosilor din Ajunul Craciunului.

Colindatorii traditionali au un alt chip in Cavnic, orasul in care Obiceiul Brondosilor a ramas viu inca de acum cateva sute de ani. Cu opinci in picioare, cu nadragii si camasa alba a straiului traditional, tinerii ies pe ulite, impodobiti cu ciucuri si panglici viu colorate, pentru a colinda si a alunga spriritele rele din sat. Ceea ce frapeaza sunt zecile de talangi si clopotei care sunt prinsi pe costume si fetele acoperite cu masti mari, confectionate din piei de oaie, la care sunt prinse limbi lungi si rosii. Legenda Brondosilor spune ca acestia au salvat orasul , cu sute de ani in urma, de invazia hoardelor tatare. Localnicii povestesc cu multa mandrie, cum, folosind inspaimantatoarea costumatie a Brondosilor si zgomotul asurzitor facut de zecile de talangi, au reusit sa ii sperie pe tatarii invadatori si sa-i alunge de pe aceste meleaguri.

In 1717, tatarii au ajuns pana in apropierea unui loc din sat numit "Stalpul Tatarului", hotarand sa innopteze acolo. Satenii au hotarat sa lupte cu toate fortele impotriva lor, in ciuda faptului ca erau depasiti numeric . Si cum o veche zicala spune ca "Codrul e frate cu romanul", satenii au taiat brazii, golindu-le trunchiurile si facandu-si tevi de "puscat" cu carbid - acest obicei inca se practica de Paste- au facut focuri mari, apoi imbracati in Brondosi au navalit noaptea, in tipete, bubuituri ca de tun si zgomote de talangi asurzitoare, peste tabara tatarilor.Acestia au fost atat de infricosati de aratarile zgomotoase incat au fugit care incotro a vazut si l-au purtat picioarele. Asa au scapat romanii din Cavnic de invazia tatara. Si de-alungul veacurilor au pastrat aceasta traditie, imbinata cu sarbatoarile crestine, ca aducere aminte generatiilor tinere, ca o mana de oameni mandri, destoinici si inventivi au tinut piept unei armate invadatoare.

Mentionez ca fotografiile pe care le-am folosit aici nu-mi apartin, ele mi-au parvenit prin intermediul unuia din prietenii mei de la Cavnic.